Select Page

Te interesează propria sănătate?

Ți-ai dori o familie sănătoasă, care înfruntă problemele cauzate de îmbătrânire?

Te simți neajutorat în fața unor boli grave? 

Societatea actuală este mai asaltată ca niciodată de probleme de sanătate, datorate, pe de o parte stresului cotidian,

iar pe de altă parte deprecierii hranei, care devine tot mai procesată, mai plină de ”E-uri”,

mai modificată genetic și, în consecință, mai dăunătoare organismului, pe termen lung.

Multitudinea de alternative BIO și suplimente alimentare, parcă nu reușesc să facă față asaltului nevăzut al bolilor

și problemelor de sănătate, pornind de la banala oboseală, lipsă de somn și energie,

și culminând cu atacurile grave la adresa sănătății cum e cancerul, tumorile

și problemele cardiace, care s-au înmulțit exponențial.

De aceea organismul nostru are nevoie de propriile resurse pentru a lupta din interior,

chiar inainte ca unele probleme de sănatate să devină vizibile și acute,

pentru o sănătate complete, a organismului ca și întreg. 

Acest ajutor intern, se află deja în interiorul nostru, într-o stare latentă.

Proteina Laminină care are un efect direct asupra Factorului Fibrolastic de Creștere (FGF),

ajutând organismul să se regenereze singur.

Laminina stimulează reactivarea celulelor stem latente (adormite),

pe care organismul le repartizează apoi unde este necesară recuperarea. 

LifePharm

este singura companie din lume care a dezvoltat un patent unic pentru obținerea Lamininei din oul de gaină,

creând o gamă de suplimente alimentare deosebite, cu rezultate remarcabile:

(indexate chiar și de PDR®, cea mai cunoscută bază de date disponibilă in Statele Unite)

Laminine®

Pe lângă faptul că stimulează producția de celule stem latente, Laminine® acest ”super-aliment” conține 22 de amino acizi, inclusiv cei 8 esențiali. 

Un alt efect al acestui supliment alimentar este rolul pe care îl are în reducerea stresului, prin scăderea cortizolului (hormonul stresului) și creșterea nivelului de serotonină, denumit și ”hormonul fericirii”. 

Laminine® OMEGA+++

DIGESTIVE+++

IMMUNE+++

Lamiderm Apex

Lamiderm ”pe covorul roșu” de la Hollywood:

Câteva dintre rezultatele produselor LifePharm

Aceste mărturii sunt informații Facebook publice, date produselor LifePharm fără nici un interes financiar.

Deasemenea ele nu reprezintă o garanție de vindecare, rezultatele putând varia de la persoană la persoană.

 Laminina m-a ajutat extrem de mult, cu cateva luni în urmă am făcut un EKG (electrocardiogramă) care a arătat partea stângă a inimii mele inflamată și am luat Laminină împreună cu Omega +++. Ca să scurtez povestea, acum testele inimii mele arată fiecare parametru pozitiv. …Așa că continui să iau (suplimentele LifePharm) și nu intentionez să mă opresc. Durerea de cap a dispărut și ea. Durerea, de asemenea. Recomand fiecăruia să înceapă să le ia.

Salutări tuturor, Am început să iau Laminine din 5 Mai 2016, iar după 3 zile nu mă mai simțeam stresat ca și înainte, iar după 7 zile, nivelul meu de energie a urcat și nu mă mai simțeam obosit ca și înainte. De șapte ani sufeream de dureri severe și imobilitate datorate unei vertebre compresate în coloana vertebrală. După 3 luni (de luat Laminine) am mobilitate bună din nou, nu mai am durerile obișnuite, și am văzut niște rezultate pozitive și la rinichi. LAMININE a ajutat cu adevărat corpul meu să se repare singur. Slavă Domnului pentru această informație cu care m-A pus în contact. Luați LAMININE acum

Laminine mi-a echilibrat nivelul de zahăr din sânge de la A1C 7.6 la 5.4!!!! Nu mai sunt un diabetic.

În fiecare zi, pentru 6 luni am luat câte 6 Laminine, apoi am redus doza la 4. Tot la 3 luni îmi mai verific glicemia și este bine! La valoarea de 5.4

Întrebare: Dar continui să menții o dietă sănătoasă?

Răspuns: Da, dar uneori mai ”trișez”. 

 LafePharm fabrică niște produse excelente, unul dintre ele fiind Laminine. La început am fost foarte sceptică să iau Laminine dar după ce am văzut efectele pozitive pe care le-a avut la soțul meu, m-am decis să încerc pe mine însămi. Mi-a dat tone de energie, și m-a ajutat să îmi înbunătățesc extraordinar starea de spirit. Am văzut rezultate pozitive și la nivelul pielii și la creșterea libidoului 🙂 M-a ajutat de asemenea să îmi înbunătățesc vederea! IUBEEEESC Laminine și voi fi un consumator pe viață. De asemena am devenit și distribuitor LifePharm.

 Laminine este cel mai grozav supliment pe care l-am luat vreodată! Acum pot să dorm ”ca un prunc”, am un nivel mai mare de concentrare, memoria mi se îmbunătățește și m-au lăsat durerile de cap și depresia!

 Așa că pot să mă opresc din a mai lua pentru totdeauna medicamente ”rele” (Neuroleptika notă: medicament antipsychotic). Mi-am vindecat anul acesta cu Immune +++ de 2 ori infecții cu virusul influenza (notă: infecție acută a tractului respirator), care a dispărut după 2 zile! Și cu Omega+++ pot respira mult mai bine! Un alt efect este că mă pot concetra să citesc din nou cărți de peste 600 de pagini după șase ani în care nu am putut citi nimic datorită efectelor secundare ale medicamentului Neuroleptika și pot să din nou să înțeleg filmele în Engleză și melodiile, aproape fluent! (imi cer scuze că Engleza mea nu e cea mai bună!) Nu este nici un risc în a testa suplimentele LifePharm, doar încercați-le! Eventual doar în cazul în care sunteți elergici la oul de găină sau la proteina de pește, caz în care puteți cere sfatul doctorului de familie înainte.

 Cu ajutorul Laminine, Immune, Omega și Digestive, am reușit să supraviețuiesc terapiilor masive anti cancer (16 ședințe de chimo, 25 de iradieri) după 3 operații de cancer de sân, fară efecte secundare majore, și cu un sistem imunitar stabil. Tratamentul început în Martie 2017 și finalizat la începutul lui Aprilie 2018. Trăiesc din nou normal, sunt fericită și mulțumitoare.

dr. F. Gianmichael Salvato

De ce ne înbolnăvim și despre efectul Laminine în corpul uman. HIV-SIDA, Parkinson etc (engleză)

Rezultate Lamininei:

noduli tiroidă, diabet, cancer

O sesiune de mărturii, mulțumită

LifePharm ca și afacere personală

Produsele LifePharm pot fi achizitionate doar prin invitația unui membru existent în LifePharm.

Poți opta să fii doar consumator al produselor sau, pentru un plus de doar 20 euro/an, să obții și calitatea de distribuitor al produselor LifePharm. Caz în care vei primi ”instant”, după prima comandă, un backoffice și un link de înscriere de genul: https://mylifepharm.com/username  

Cu toate că planul de marketing este unul generos,recompensând distribuirea informației în 10 moduri diferite, punctul forte al LifePharm este gama inovativă de produse, și aportul adus în sănătate, nu interesele financiare ale cuiva. De aceea, pentru mai multe detalii ale planului de marketing, găsiți informații în backoffice, la sectiunea resurse.

Mai jos pute-ți vedea doar niște exemple:

 Din recunoașterea meritelor partenerilor LifePharm

 Din recunoașterea meritelor partenerilor LifePharm

Pentru mai multe detalii, vizitează website-ul LifePharm

Poți alege să fii doar consumator al Produselor LifePharm sau poți opta să fii și distribuitor (pentru echivalentul a aprox. 25 euro/an)

website realizat cu scop informativ de distribuitor independent LifePharm
© ForeverOneTeam.net, parte din proiectul Academiei Online MoneyPipes